Toate articolele

Snurul de satin utilizat pentru confectionarea bijuteriilor Handmade

Satinul este un tip de tesatura creata prin intercalarea firelor dupa un tipar bine stabilit. Anumite carti de specialitate insista in compozitia de 100% matase, dar materialul tip satin poate fi confectionat si din fibra sintetica sau din bumbac.

Tesatura tip satin se distinge prin luciul puternic, cu efect glacial, derivata din textura foarte fina si alunecoasa, totodata foarte sensibila la suprafetele cu asperitati, de exemplu margelele din pietre brute, neslefuite sau al caror orificiu nu este bine finisat.

Snurul din satin este un snur relativ gros (3mm in diametru fir rotund, compus), de compozitie polyester. Fiind un snur compus din mai multe fire, se creaza capatul de pensula in momentul in care intervine taierea, dar compozitia sintetica permite evitarea destramarii daca se intervine cu o flacara mica, controlata care sa topeasca fin extremitarile.

Produsul este disponibil infasurat pe mosoare cu metraj de 100 m, intr-o gama de 22 de culori si nuante.

Abalone este o specie de melc marin, din grupa molustelor (specia cea mai apreciata pentru colorit este Haliotis iris), de la care se consuma carnea, cosiderata delicatesa, iar carapacea este extrem de decorativa, apreciata de-a lungul timpului inca de acum 100 000 de ani, fiind gasite obiecte in urma sapaturilor arheologice.

Scoica abalone sau scoica paua (denumire mai des intalnita in Noua Zeelanda) este oval-convexa si prezinta un rand de orificii pe o singura latura, care deservesc functia respiratorie a melcului. Prin acele orificii, melcul abalone elimina apa din branhii, dar si sperma si ovulele. Melcul abalone variaza ca dimensiune de la 20 mm pana la 200 mm; ajunge la maturitate la o dimensiune relativ mica. Majoritatea speciilor de abalone traiesc in apele reci ale Japoniei, Africii de Sud, Australiei, Noii Zeelande si coasta de vest a Americii de Nord. Se hraneste cu alge.

Numarul de orificii din carapace pleaca de la 8 si poate ajunge la 38 pe masura ce melcul abalone creste, insa nu toate orificiile sunt perforate in intregime; ele se obtureaza in timp. Melcul abalone nu prezinta opercul, fiind protejat doar la partea superioara de carapace.

Scoica abalone este foarte neatragatoare pe partea convexa; culoarea variaza intre speciile aceluiasi gen si poate fi un indicator al alimentatiei melcului.

Interiorul iridescent al scoicii variaza de la alb cu irizatii argintii, catre nuante de roz si albastru-turcoaz.

Scoica abalone este o scoica tare, rezistenta datorita dispunerii precum caramizile a microparticulelor de carbonat de calciu din care este alcatuita, care sunt unite intre ele de o substanta proteica ce actioneaza ca un adeziv, preia socul si nu permite ca particulele sa se atinga intre ele, oferind astfel rezistenta la spargere.

Abalone a devenit specie de crescatorie intre anii 1950-’60 in China si Japonia, extinzandu-se catre Taiwan si Coreea iar mai apoi in Australia, Canada, Chile, Franta, Islanda, Irlanda, Mexic, Noua Zeelanda, Africa de Sud, Spania, Tailanda si SUA. Pescuitul excesiv dar si daunatorii naturali au determinat restrangerea populatiilor de abalone, in prezent, pentru consum, crescatoriile asigurand tot necesarul de consum.

Carnea de abalone este considerate delicatesa, mai ales in Chile, Franta, Noua Zeelanda si Asia de Est si Sud-Est.

Triburile de indigeni din Africa si din vestul Americii de Nord consumau carnea de abalone, iar caparacea o foloseau ca moneda de schimb.

Cochilia de abalone este folosita ca sursa de sidef (mother of pearl) pentru bijuterii, margele, obiecte decorative, mozaic.

Carapacea in sine este deosebit de decorativa, fiind folosita chiar si ca suport pentru arderea de tamaie si betigase parfumate.

Perlele de abalone sunt foarte appreciate in Noua Zeelanda si Australia, iar valoarea lor nu se judeca dupa perfectiunea rotunzimii spre deosebire de perlele naturale orientale, perlele de Akoya si perlele de cultura din Tahiti.

Pentru a produce perle de paua, melcii sunt luati din salbaticie la dimensiunea permisa de lege de 12,5 cm, li se fac implanturi de cochilie sau plastic prin perforarea carapacei sau lipire (forma implantului va determina forma perlei). Dupa efectuarea acestui implant, melcii sunt tinuti in tancurile de crescatorie intre 2 si 3 ani, timp in care carapacea lor lucreaza sa acopere acel implant cu tesut nou. Dupa 2-3 ani, timp in care abalone a ajuns la dimensiunea de recoltat, melcii sunt scosi din tancuri, carnea trece la procesare, perlele formate pot fi “culese”. Calitatea si marimea perlelor de paua sunt determinate de marimea melcului. Sunt preferati melcii din salbaticie deoarece produc perle mai mari decat cei din crescatorie. De asemenea, conditiile defectuoase de crescatorie pot influenta negativ marimea perlelor.

Particulele de praf de scoica de abalone care rezulta din taierea si slefuirea scoicilor sunt periculoase pentru sanatate si trebuie evitata inhalarea lor.

Portelanul este un tip de ceramica care se obtine prin arderea materialelor care intra in compozitia lui in cuptoare speciale, la temperaturi foarte mari, pana la 1200 – 1400 de grade Celsius.

Principalul component este praful de kaolin sau kaolinit care este un mineral de culoare alba din clasa argilei si a silicatilor, de aceea si portelanul este alb initial.

Duritatea, rezistenta si gradul de stralucire a portelanului, prin comparatie cu alte tipuri de ceramica, se datoreaza procesului de nastere si cristalizare a mineralului mullitte (sau porcelanit) care are loc in interiorul masei in conditiile de temperatura inalta.

In functie de compozitia pastei si de nivelul temperaturii, portelanul rezultat va avea o duritate mai mare sau mai mica. Exista 3 tipuri de portelan: hard paste (cel initial produs in China, calitate net superioara), soft paste (cel produs in Europa in incercarea europenilor de a imita produsul si de obtinerea lui pe plan local) si portelanul cu cenusa de oase care a inceput sa fie produs ca urmare a perfectarii tehnicii in Europa, la nivelul anului 1748 dar care este produs astazi la nivel mondial. Portelanul obtinut astfel este cel mai rezistent.

Portelanul a aparut in China si de acolo s-a raspandit in toata lumea. Acesta este si motivul pentru care denumirea lui la nivel international este de “china” sau “fine china” pentru ca vasele din portelan erau tinute in casele nobililor la mare pretuire in Europa. Primele obiecte de portelan gasite dateaza la 1600 i.Ch. Pe masura ce tehnica de obtinere a fost perfectata, la nivelul anilor 600-900 d.Ch., vasele de portelan erau deja exportate care vestul Asiei, in zona Islamica, unde erau extrem de apreciate, iar in timpul dinastiei Ming, au inceput exportul si catre Europa via “drumul matasii”.

Metoda de obtinere presupune un volum mai mare de munca decat in  cazul celorlate tipuri de ceramica (adica lutul ars).

Portelanul este un material care se preteaza foarte bine pentru vopseluri si glazuri. Glazurarea portelanului este aplicata, nu pentru a asigura impermeabiliatea materialului, intrucat acesta este deja impermeabil, ci pentru a proteja obiectele de praf si pentru a evita patarea lor, dar si in scop decorativ. De exemplu, portelanul tip bisque nu este un portelan grazurat, ci este mat.

Decorarea se poate aplica sub stratul de glazura folosind cupru si cobalt, dar si deasupra stratului de glazura, folosind email colorat (pudra de sticla). Portelanul de tip alb albastru este obtinut cu oxid de cobalt.

Arderea portelanului fixeaza forma obiectului, dar elimina si porozitatea prin vitrificare.

De la raspandirea lui in Europa, multi au incercat sa copieze materialul si sa il produca pe plan local, dar fara succes. Primele incercari in Europa au rezultat in obtinerea de faianta; argila arsa glazurata. Abia in 1709, au inregistrat primele rezultate notabile.

Portelanul are o gama variata de aplicare si folosinta: in tehnologie, in industrie, in medicina, desi initial a fost folosit doar in scopuri decorative (vase, figurine, diverse podoabe, si bineinteles margele).

Coralii sunt nevertebrate marine ce traiesc in colonii compacte. Anumite specii de coral ce populeaza apele tropicale, formeaza recifuri de coral prin sedimentarea carbonatului de calciu pe care il secreta ca sa isi formeze exoscheletul.

Cea mai mare zona cu recifuri de corali se afla pe coasta de nord-est a Australiei, in Marea Coralilor. Denumita Marea Bariera de Corali este alcatuita din 2900 de recifuri individuale si 900 de insule de coral. Masoara 2300 km lungime si are o suprafata de 344.400 km patrati. Se banuieste ca formarea ei a inceput acum 2 milioane de ani.

Primele incadrari ca specie sunt semnalate in cartea despre pietre scrisa de ucenicul lui Aristotel, pe nume Theophrastus, care spune despre coralul rosu (korallion) ca este un tip de mineral, dar il descrie ca fiind o planta ce prezinta flori cand se afla scufundat in apa. Abia in secolul al XVIII-lea, s-a demonstrat stiintific, cu ajutorul microscopului, ca apartine regnului animal.

Coralul se prezinta intr-o varietate mare de culori, de aceea este foarte apreciat pentru crearea bijuteriilor. Coralul rosu intens este considerat piatra semipretioasa. Mai poarta denumirea de coral de foc. Este o specie pe cale de disparitie din cauza ca a fost recoltat in exces, dar si din cauza poluarii si a incalzirii globale.

Considerat din totdeauna ca fiind un mineral pretios, chinezii au asociat coralul cu putere, virilitate, longevitate si superioritate. Coralul atinge apogeul recunoasterii sale ca material semipretios intre anii 1600-1900, cand este rezervat aproape in exclusivitate imparatului sub forma de margele (cel mai des combinat cu perle) sau pentru copacei miniaturali decorativi (Penjing).

Coralul rosu creste la adancimi relativ mici (intre 10 si 300 m), pe suprafete stancoase, in conditii de intuneric, sau in pesteri subacvatice; coasta Portugaliei, Stramtoarea Gibraltar, insula Sardinia. Recifurile de corali din apele Japoniei si ale Taiwanului se formeaza la adancimi de pana la 1500 de metri.

Ca piatra semipretioasa, se obtine din prelucrarea ramurilor de exoschelet care sunt mate in mod natural. Ele capata luciu prin slefuire. In mod natural, coralul manifesta nuante de roz si rosu, de la roz pal, pana la rosu intens. Coralul prezinta opacitate 100% si duritate mica pe scara Mohs (3.5). De aceea, se preteaza pentru confectionare de margele si taietura “en cabochon”.

Coralul a fost folosit in scop decorativ, mai ales in confectionarea margelelor inca din timpul Egiptului Antic.

Coralului i-au fost atribuite proprietati mistice si sacre inca din timpul Imperiului Roman. Razboinicii gali aveau armele si componente din armura decorate cu coral, elemente care sa le asigure victoria in batalii. Romanii foloseau coralul ca talisman sa isi protejeze copiii de rau. Coralul se folosea si in medicina; se credea ca este un antidot impotriva muscaturilor de serpi veninosi si scorpioni, si ca isi schimba culoarea si astfel se pot diagnostica bolile de care sufera un anumit individ. Superstitiile legate de coral au continuat si in secolul XX; italienii considerau ca ii protejeaza de blesteme si ca vindeca infertilitatea.       

Coralul este mentionat in mitologie si in toate culturile lumii.

Exista si alte forme de coral care sunt folosite in crearea bijuteriilor: coralul negru, coralul alb, coralul tip bambus, coralul fosil si imitatiile de coral.

Coralul negru este o alta specie de coral, a carui denumire este data de culoarea exoscheletului. Folosirea lui in producerea bijuteriilor a inceput mai recent (in jurul anilor ’60). Coralul negru este considerat piatra simbol a statului Hawaii. Era recoltat special pentru confectionarea margelelor pe care sa le vanda turistilor ca suveniruri; rapid a devenit specie pe cale de disparitie din cauza recoltarii iresponsabile; in 2016 s-a constatat ca recifurile de coral negru nu au capacitate de regenerare.

Coralul alb este identic ca specie cu coralul rosu, singura diferenta este culoarea.

Coralul bambus (bamboo coral) este o alta specie de coral folosita in obtinerea bijuteriilor. Denumirea este data de asemanarea cu ramurile de bambus.

Coralul fosil: cele mai vechi fosile de coral sunt datate de acum 500 de milioane de ani. Fosilele de coral sunt raspandite la nivel mondial, ele fiind baza pentru constructia recifurilor actuale.

Coralul fosil este o piatra semipretioasa formata in mod natural prin sedimentare depozitelor de silicat pe ramurile de coral si astfel, transformarea fosilelor in agate. Denumirea corecta pentru coralul fosil este cea de “coral agatizat”. Procesul de formare poate dura pana la 20 de milioane de ani. Coralul agatizat este mult mai dur decat coralul rosu pretios, prezinta luciu tern sau cu aspect cerat si de cele mai multe ori are suprafata decorata cu modele de exoschelete vechi de coral. Coralul fosil este piatra atribuita zodiei Taur.

Imitatiile de coral de obtine dintr-un amestec de rasina topita, cu pigment inmuiat in ulei (recomandat de nuca). Uleiul omogenizeaza pigmentul si ofera luciu. Se modeleaza prin racire.

Cum putem deosebi coralul natural de cel reconstituit? Exista cel putin 2 teste la indemana oricui.

O modalitate de a afla daca margelele sunt din coral natural este de a picura pe o suprafata mica otet sau zeama de lamaie. Acest test se bazeaza pe reactia dintre o baza (carbonatul de calciu) si un acid (acetic sau citric). Daca margelele sunt confectionate din coral natural, reactia chimica va determina aparitia unor mici bule. In acest caz, spalati imediat margelele, pentru a evita deteriorarea.

Putem testa si prin scufundarea margelelor de coral intr-un pahar de lapte de vaca. Daca este coral natural, laptele va capata o tenta roz. Daca margelele sunt din coral reconstituit, laptele nu va suferi modificari.